3 temeri pe care mi le-a tratat teatrul

Sunt unele lucruri pe care, oricat ai incerca le ignori, se tin scai de tine. Cam asa a fost la mine cu teatrul. Il contineam, el exista in mine, doar ca nu gasise (sau nu gasisem) momentul potrivit pentru a ne da mana si a trai fericiti impreuna.

Teatrul e o energie pe care nu o poti explica, de-asta nici nu i-as putea da o definitie. Nu e despre vorbe, nu e despre"cum", nu e despre nimic din ce se vede la suprafata, nu are legatura cu profanul. Are o forta extraordinara, atunci cand e autentic, si poate schimba nu numai perceptia oamenilor despre anumite aspecte, dar si vietile acestora. Nu sunt putini oamenii care au venit plangand la scena, care si-au gasit curajul de a lua decizii - dupa ce au vazut un spectacol, care au realizat o multime de aspecte in neregula ale vietii lor si au luat masuri. Da, teatrul chiar schimba multe in oameni. Daca vorbim despre cel autentic, repet.

Acum, daca in privitor schimba atatea, imagineaza-ti cate schimba teatrul intr-un actor. Iti schimba lumea, iti confirma unele credintele, iti contrazice altele, iti ofera posibilitatea dea trai mereu o alta viata, fara a renunta vreodata la a ta, te ajuta sa privesti si sa intelegi altfel oamenii, te obliga sa fii empatic, nu mai ai scuze. Te scoate din orice forma de supericialitate si ipocrizie - si te forteaza sa fii cea mai sincera, mai vulnerabila si mai deschisa persoana pe care o cunosti.

Teatrul iti ofera posibilitatea sa te cunosti. Poate ca vei auzi de la multe persoane, mai ales ca e o moda, ca se cunosc, se cunosc foarte bine, stiu ce vor, stiu ce e corect, cum e normal si asa mai departe. Fii linistit! Cei mai multi doar au impresia. Cunoasterea asta te obliga la o introspectie sora cu nebunia, iar oamenii nu mai au timp pentru asa ceva - si nici nu se omoara cu firea sa caute in ei.Totul e mai simplu la suprafata.

Asta e plusul pe care ti-l ofera teatrul. Si ca vrei..si ca nu vrei, trebuie sa te suporti, sa te cunosti in

profunzime, sa te accepti, sa te descoperi, sa te lasi descoperit, sa treci peste orice frica, sa nu mai spui nu, sa devii mai pozitiv.  Teatrul te invata si te obliga sa fii un om mai bun in toate. Iar ca bonus - posibilitatea de a iesi din facultate un excelent psiholog. Fara diploma, insa excelent. Foarte rar ti se va mai intampla sa fii pacalit, va fi aprape un defect profesional sa citesti orice privire, gest, intentie, dar vei invata si sa le zambesti frumos si sa stii ca a doua oara nu trebuie sa mai fii in preajma acelora. E o chestie extraordinara... teatrul asta! Ar trebui ca toata lumea sa il faca la nivel profesionist, macar un an din viata - pentru ca lumea ar fi mai buna, mai informata, mai agila, mai empatica, mai sensibila, mai fara prejudecati, si-ar gasi calea. E o forma nemaipomenita de dezvoltare personala si, in primul rand, de educatie! Un tip de educatie occidentala- care noua ne lipseste aici.

Teatrul mi-a confirmat ca nu era nimic in neregula cu mine, ca timiditatea mea era doar o forma de a-mi alege cu grija oamenii din jur (se pare ca i-am ales bine, de vreo 15 ani sunt inca aici, tot ei), de

a privi in ansamblu si asa mai departe. Mi-a confirmat ca persoanele care mi-au scris in albumul de terminarea liceului..ca sunt retrasa, ca nu o sa-mi mearga bine si alte superficialitati...erau doar persoane cu pareri si conceptii diferite despre viata, distractie, prietenie si reusita. Ca problema nu era nici la mine, nici la ei, ci doar divergente de opinie.

Tot teatrul m-a invatat sa privesc lumea altfel, sa vad altfel orice lucru, sa am alti ochi - pentru alti oameni, sa apreciez fiecare frunza care cade, fiecare copac, fiecare meserie si fiecare om in parte, asa cum e el. In final... suntem diferiti si asta e minunat. Mi-a permis sa ma exprim liber, sa imi demonstrez ca totul e posibil, sa creez mult si sa scap de frici.

3 temeri pe care mi le-a tratat teatrul


Frica de necunoscut. Pana la teatru...era greu si sa imi imaginez

unele lucruri pe care ar fi trebuit sa le fac, nici nu mai incapea vorba sa le fac. Erau noi, necunsocute, cine stie ce se intampla, daca nu ieseau, nu le puteam face eu, alti pot, da, dar eu nu. Teatrul nu a fost asa prietenos incat sa ma astepte. A trebuit sa le fac - si le-am facut. Si-am realizat cat de important e sa le faci, sa scapi de teama de necunoscut,de nou si sa faci o pasiune din a incerca mereu ceva nou.

Frica de "ce va crede lumea". Toti am fost educati si invatati la scoala sa nu facem - sau sa facem - anumite lucruri, asa incat sa fie bine, sa nu parem nepoliticosi, sa nu"zica lumea cine stie ce". Si in unele privinte..scoala chiar a reusit sa ne indoctrineze, pe cei mai multi, cu mici idei. Facultatea de teatru m-a scapatde frica asta, de ce va crede lumea. Lumea va crede exact ce vrea ea, in fucntiei de educatie, de gradu lde cultura, de prejudecati, de ceea ce intelege fiecare prin normalitate. Si-am

inteles ca nu conteaza ce crede X despre mine si despre ce fac eu, si-am ales sa traiesc liber, sa fiu singura persoana de parerea careia sa imi pese, sa fiu critica suficient cu mine, dar sa ma iubesc mai mult, atat cat sa ajung o persoana echilibrata. Teatrul m-a invatat ca nu poti pierde timp gandindu-te ce va crede lumea, nici nu conteaza, trebuie sa traiesti in armonie, in bun simt, in responsabilitate, fara sa iti pierzi libertatea, fiind fericit. Multumit. Implinit. O viata pe care o traiesti pentru a demonstra celorlalti ceva, pentru a le implini lor visele, asteptarile, pretentile si prejudecatile este o viata dedicata lor. Nu tie. ori tu traiesti viata aia neimplinita, nu ei. Nu poti sa urmezi o scoala pe care o doresc altii, nici sa iti incepi viata de familie cand asteapta bunicii sau parintii partenerului, nu poti sa renunti la hainele care iti plac pentru a le imbraca pe cele care se poarta, daca tu nu te simti bine, nu poti face totul perfect - niciodata. Cel mai frumos, mai corect in fata divinitatii, este sa fii tu. Uite, de la filosofie am invatat ca pacatul cel mai mare e sa fii nefericit in incercarea de a fi altcineva...pentru a placea celorlalti. Si am inteles ca Dumnezeu e un alt aspect inteles si intreptat gresit.

Frica de penibil

Mai ales cand urci prima data pe scena, fie in sala de curs, fie la examen, fie la debut, frica de penibil e OMNIPREZENTA. Daca sunt penibil, daca nu-mi iese, daca ma fac de ras, daca pare cine stie cum, daca cine stie cum se vede din sala, daca nu iese cum trebuie ce am eu de facut. Nu exista asa ceva. Frica de penibil e fireasca, dar nu trebuie sa fie acceptata! Toti mai cadem, din cand in cand, in mocirla, dar asta e, ne ridicam, ne scuturam hainele si mergem mai departe. Nu e capat de lume. Frica de penibil a disparut, teatrul nu-ti cere sa fii perfect, ci sincer, autentic, sa inveti sa iti dregi greselile pe viitor.  Sa nu faci competitie decat cu tine.