Daca ai un vis, nu buzunarele goale te impiedica sa-l implinesti, ci sufletul gol!

Vin dintr-un oras mic. Un oras mic in care toata lumea cunoaste cam pe toata lumea si in care te simti si tu la fel de mic daca incerci sa te raportezi la lume. Cel mai adesea, daca ai un vis mare te gandesti ca n-are cum sa fie posibil pentru ca nimeni nu baga in seama un om care vine dintr-un oras despre care multi inca intreaba”unde e”. Dar se poate si asa.Fara sa fiu dintr-un oras”bagat in seama”, fara sa fiu mai buna decat altii, poate din contra, si am inteles ca totul se rezuma la un singur fapt: atunci cand iti doresti cu adevarat ceva, nu vezi alternative si te obligi sa obtii acel ceva.

Profesoara mea de actorie nu m-a placut mai mult de o ora.. niciodata. Imi reamintea cu orice ocazie cat dezgust ii provoaca fetele sensibile, finute, niste anomalii sociale. Daca nu-i ofeream ocazii sa-mi reaminteasca lucrurile astea, cauta, tangential, sa faca referire la ele in alt context  Umilinta era activitatea ei preferata si o practica full-time. Cu oricine, de la femeia de serviciu pana la noi, studentii si apoi mai sus. Daca nu ne umilea in repetitii prin toate tertipurile posibile, de la gesturi obscene pana la texte improvizate, in asa fel incat sa ne faca sa ne simtim incomod, in cea mai mare parte a timpului, atunci o facea oricum in scurta pauza de 5 minute oferita, ca un favor, la cate 6 ore de lucru in care te lua ameteala. Cu toate astea, mie intotdeauna imi dadea cele mai bune roluri pentru examene si in special pe cele pe care le ravneau celelalte fete. N-am inteles exact de ce, dar gasea mare placere si in a isca certuri la care asista cu ochii sclipitori in timp ce isi lingea degetele de aripioare cu sos, dimineata la 03:00, cand repetitiile noastre nu se incheiau decat in cazuri fericite. In rest durau pana la 4-5. De la 09:00 o luam de la capat. In cele patru ore libere ajungeam si acasa, faceam si baie, dormeam si ne si intorceam.  Eram epuizati, cu nervii intinsi la maximum, repetam 20 din 24, fara pauze.

La un moment dat..ne-am unit si ne-am rasculat. O parte! Abia dupa doi ani, pentru ca, in anul I, un examen de actorie picat insemna exmatriculare si o admitere, si-asa grea, luata de la capat, cu ea in fruntea comisiei deci un esec clar. Iar examenul de actorie il puteai pica daca nu stiai cum sa vorbesti in asa fel incat ea sa simta ca o flatezi si o aprobi tot timpul. Pana in anul II trebuia sa faci asta daca voiai „sa scapi de o grija”.  

Dansati, dansati , altfel suntem pierduti

 

Pana cand m-am rasculat, m-am inchis cu cheia in sala de balet, cu lumina inchisa, am pornit muzica de pian si m-am invartit intr-un mare gol - luminata doar de becul de la stalpi in care iarna batea frumos ninsoarea. Apoi mergeam acasa si ma pregateam sa... ma intorc.

Uneori nu dormeam, pentru ca examenele erau tot mai grele si personajele nu gaseau raspunsuri-  iar eu le cautam cat puteam de bine pentru ca a doua zi sa-mi sabotez profesoara si sa nu-i dau motiv sa-mi mai reproseze nimic. Numai ca ea nu-mi reprosa profesional, niciodata, ci personal. Eram prea delicata si asta o innebunea. Chiar si cand m-a notat cu 10, in primul examen de actorie, a tinut sa specifice cat de fericita a fost sa ma vada in rolul unei”femei adevarate”, altfel decat o silfida mimoza si delicata cum sunt eu. Si a tinut sa-mi spuna si ca bretonul nu ma avantajeaza, dar ca asteapta sa vina schimbarea de la mine, nu ma obliga sa-mi schimb tunsoarea. Mi-am schimbat-o oricum. 

La finalul anului I m-am imbolnavit si a tebuit sa lipsesc trei zile – de weekend. Cand m-am intors a avut prilejul perfect sa-mi spuna ca mi-am batut joc de ea si de toata lumea lipsind un weekend si ca m-a inlocuit in toate textele pentru examen si drept pedeapsa voi juca singura intr-o monodrama, un monolog de 45 de minute, un text de 12 pagini pe care trebuie sa il stiu pe derost pana a doua zi ca sa mai am la dispozitie trei zile sa il si lucrez...

Am primit textul cu o zi intarziere. L-am invatat si in examen am intrat singura, cu el, cu un scaunel din lemn si un baton de ciocolata. Mi-am construit 90% in moment acasa ea pretinzand in toate cele patru zile ca nu ar timp sa lucreze cu mine si ca trebuie sa ma descurc cum pot si ca, mai ales, daca dau gres voi da admitere in nou, ca autoarea textului va veni in examen sa ma vada.

Mi-am dat examenul cu scaunelul de lemn si batonul de ciocolata, ultima jumatate de ora din examen cand toata lumea se foia dupa trei ore si jumatate de spectacol. Autoarea, prezenta, a fost incantata si mi-a oferit intreg textul sa il joc pe scena unui teatru de papusi. Moment in care profesoara mea de actorie...a luat-o razna. Planul ei esuase. :)

Asa ca s-a gandit sa treaca peste cuvantul tuturor si sa ma noteze cu un mare 6, ca sa-mi arate ea mie. Cred  ca i-am aratat eu ei, rau de tot , cand am primit, in urma examenului care urma sa fie planul ei diabolic, un nou rol intr-un alt teatru. Ca student in an incepator..nu ai voie sa joci, eu aveam deja doua prime propuneri.

Alergam de la facultate la teatru si inapoi, imi facusem programul in asa fel incat sa reusesc sa le impart. Pana cand profesoara mea a gandit ca imi va pune repetitii suplimentare, asa incat sa nu mai ajung la teatru. Inventiva din fire, la razbunare nu o intrecerea nimeni si ii reuseau toate relele fara efort deosebit. Cred ca , pur si simplu, era in firea ei talentul de a sabota.

Si-atunci ma inchideam in sala de balet si dansam. Apoi plecam acasa, dormeam, ma intorceam si o luam de la capat.

Faceam totul la capacitate maxima, cu implicare totala, cu pregatire minutioasa, astfel incat sa nu aiba motive sa imi reproseze nimic. Si nu avea. Cand imi reprosa..nu era niciodata profesional, nu-i dadeam ocazia. Pur si simplu...eram prea delicata pentru ea. Poate ea era nebuna, dar eu eram si mai nebuna. Baietii din clasa credeau ca ma invidiaza, refuz sa cred asta, nu inteleg de ce. Poate pentru ca avea 200 de kilgorame, era mitomana, o parasise barbatul, copilul o jecmanea, manca sa-si acopere problemele..habar nu am. Nici nu conteaza. Am avut grija sa ii arat ca, daca vrea lupta, sunt o sabie mult mai ascutita decat ea. Eram perfectionista, imi varsam nervii si stresul in balet, apoi ma intorceam la repetitie, respiram adanc, imi faceam treaba pe bucatica mea si ii zambeam frumos. Ma vopseam si-mi schimbam lookul ...doar ca sa o scot din sarite, pentru ca ura schimbarile, mai ales fara sa ii ceri aprobare. Atunci..din cand in cand, pentru ca avea ea o pasiune pentru asta, purtam fusta scurta. Ma coplesea cu complimente si isi muta ura pe urmatoarele fete din grupa. 

Ii faceam surprize in fiecare repetitie, o uluiam in fiecare examen, devenise placut sa ii inchid gura, era deja un joc care ne scotea din rutina muncii de 20 de ore din 24.  

Cand a inteles ca revolta noastra a inceput...si ca nu mai poate sa ne tina in frau, a purtat doliu. Se imbraca in negru si isi punea ochelari de soare opaci, in clasa. Ne spuena ca am umilit-o si ea ne-a iubit ca pe copiii ei. Vreau sa cred ca...saracii copiii ei au fost, totusi, mai iubiti. Dupa ce am dus la capat nu un fragment, ci o intreaga piesa scandinava, impreuna cu alti doi colegi, pentru examen, impecabil, cum ea a spus la un momnt dat, am primit dreptul la o zi libera. O duminica de 18 decembrie. Si nici nu am stiut ce sa facem cu ea. Asa eram de obisnuiti cu regulile. A fost printre ultimele dati cand am mai vazut-o. Am inceput sa lucrez in teatru si am schimbat complet mediul.
Vezi aici cele mai frumoase experiente artistice pe care le-am trait din 2012 pana in prezent.
 Eu n-am mai auzit de ea, ea cu siguranta a mai auzit de mine!